Moare Flacăra? Nicolae Sărdărescu (primar Horezu): Clubul a bătut palma cu doi investitori foarte puternici. Sponsorizare de minim două sute de mii de euro!
Flacăra Horezu a avut mari probleme financiare în sezonul recent încheiat, în sensul că a acumulat restanțe mari la plasa salariilor. Astfel că, în ultima lună, s-a vorbit inclusiv despre desființarea iminentă a echipei de Liga a III-a. Contactat telefonic, Nicolae Sărdărescu, primarul orașului Horezu, a precizat însă că situația clubului este deja rezolvată, după ce au fost cooptați doi oameni de afaceri puternici. “Flacăra Horezu nu va muri niciodată Avem deja o finanțare puternică, de minim 200 de mii de euro. Zilele următoare, vom semna contractul… Încercăm să cedăm din acțiunile clubului. 75 la sută din finanțare va fi privată și vom ceda 49 la sută din acțiuni… Avem gânduri mari. Din cauza co-finanțărilor de aproape 2 milioane de euro pe an la proiectele pe care le avem în derulare, primăria nu a mai avut capacitatea să asigure un buget echipei de fotbal. Acesta este motivul pentru care am ajuns în această situație! Le vom asigura jucătorilor transportul, plus organizarea de meciuri (stadion, salvare, baremuri de arbitraj), iar cei doi oameni de afaceri vor veni cu masa, cazarea și salariile jucătorilor. Vom păstra tot nucleul bun de 7-8 jucători valoroși. Și vom face și alte transferuri importante. Acționariatul va fi inclusiv pentru academie, adică, pentru grupele de copii. Vom achita toate restanțele în perioada următoare. Investitorii nu au nicio legătură cu orașul Horezu, dar au afaceri mari prin țară… Ei vor să ne ajute dintr-un motiv foarte simplu: le place sportul și să sprijine o academie puternică. Plus că au găsit un mediu frumos la Horezu, cu antrenori de încredere”, a declarat primarul orașului Horezu, Nicolae Sărdărescu.