Diverse

Modernizarea dispensarului din centrul comunei, pe lista de priorităţi a conducerii administraţiei locale din Stoeneşti

266Vizualizari
Unul dintre proiectele pentru care primarul Gheorghe Dumbravă nu a primit încă niciun semn în ceea ce priveşte finanţarea se referă la dispensarul uman din centrul localităţii Stoeneşti. Aşa cum am mai anunţat, documentaţia a fost depusă în urmă cu aproape trei ani la Compania Naţională de Investiţii, însă până în prezent nu a fost luată în considerare de guvernanţi. Valoarea totală a proiectului de modernizare a dispensarului s-ar ridica la peste 1,7 milioane de lei. Gheorghe Dumbravă a mai dezvăluit că în această unitate îşi desfăşoară activitatea doi medici generalişti.
„Aşa cum am mai declarat, proiectul «Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare dispensar medical uman, sat Stoeneşti, str. Primăriei, nr. 77», se află de mult timp în lista-sinteză la CNI, dar nu a mai avansat din acel punct de vreo 2 ani încoace. Nu am de gând să renunţ la această investiţie atât de importantă pentru comunitate şi mă voi zbate în continuare, folosind toate pârghiile pe care le am la dispoziţie, pentru a obţine finanţare pentru modernizarea unităţii sanitare. Cu siguranţă că şi locuitorii din Stoeneşti, la fel ca şi cei din alte comune, cum ar fi Mihăeşti şi Pietrari, de exemplu, unde s-au construit recent dispensare foarte moderne, merită să beneficieze de asemenea de servicii medicale de cea mai calitate în spaţii corespunzătoare. În acest sens, am în vedere nu doar renovarea clădirii, ci şi dotarea unităţii cu aparatură medicală de ultimă generaţie”, a explicat Gheorghe Dumbravă.