Liga Florilor s-a întrerupt după etapa a 19-a, din cauza pandemiei de coronavirus, care a afectat întreaga lume. În cele 18 partide disputate până în prezent, SCM Rm. Vâlcea şi-a trecut în cont 488 de goluri, având o medie de 27,11 pe meci. Din punct de vedere al ofensivei, campioana en-titre a României se află pe locul 2 în întrecerea internă, după CSM Bucureşti (467 de goluri înscrise, în 17 jocuri, adică o medie de 27,47 pe meci). Pe poziţia a treia în topul eficacităţii se află Dunărea Brăila (453 de goluri marcate, în 18 meciuri, media fiind de 26,64 pe etapă).
În ceea ce priveşte defensiva, echipa antrenată de Florentin Pera este lidera ierarhiei, aşa cum era şi de aşteptat. Vâlcencele au încasat 405 goluri în 18 partide, adică doar 22,5 pe meci. În clasamentul celor mai bune apărări din Liga Florilor, gruparea din Sala Traian e urmată chiar de marea rivală, CSM Bucureşti: 386 de goluri primite, în 17 jocuri, media fiind de 22,7 pe meci. În topul primelor trei defensive din întrecerea internă se mai află formaţia SCM Craiova (414 goluri încasate, în 18 meciuri, ceea ce conduce la o medie de 23 pe etapă).
SCM Rm. Vâlcea a ratat toate obiectivele cu care a pornit la drum în acest sezon. Echipa din Sala Traian...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe