Primarul Mugur Mărcoianu face în continuare demersurile necesare pentru modernizarea a 26 de străzi din localitatea Măciuca, solicitarea de finanțare fiind depusă de ceva timp la Compania Națională de Investiții. În total, ar fi vorba de încă 9,5 kilometri de drumuri, în calcul fiind incluse toate tronsoanele care nu au mai fost asfaltate până acum. „Este vorba de a moderniza toată infrastructura rutieră din comună. Proiectul a fost depus, de curând, la CNI, după ce l-am mai avut pe PNDL 2 şi FDI. Am mai făcut documentația și pentru construirea unei săli de sport. Avem un liceu în localitate și, din păcate, nu dispunem de un spațiu modern pentru ca elevii să facă orele de sport în cele mai bune condiții. E chiar necesară o astfel de investiție, mai ales că, de-a lungul anilor, am avut mulți copii care au participat la numeroase competiții pe plan județean și nu numai. Ca o altă informație, am finalizat lucrările de modernizare la dispensarul medical din Ștefănești și la școala din Oveselu, cu finanțare obtinută prin Programul Național de Dezvoltare Locală”, a explicat primarul comunei Măciuca, Mugur Mărcoianu.
Pe lângă începerea lucrărilor de extindere rețelei de gaze naturale, pe încă 22 de kilometri, în această primăvară, la Păușești-Măglași...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe