Fotbaliştii de la SCM Rm. Vâlcea au avut un program foarte încărcat săptămâna trecută, în condiţiile în care au disputat nu mai puţin de trei meciuri amicale. Primul a fost cel cu ACS Speed Academy Piteşti (programat marţi, 13 februarie, pe stadionul din Bradu), când elevii lui Gabriel Mangalagiu s-au impus la limită, cu 2-1 (după 1-0, la pauză), prin golurile marcate de Mario Diaconescu (în minutul 5) şi Vlad Ionescu (80). De partea cealaltă, echipa din Argeş a punctat prin Robert Dalu, în minutul 65, care în urmă cu peste un deceniu a evoluat la defuncta CSM Rm. Vâlcea.
Pentru „municipalii” din Zăvoi, a urmat apoi duelul cu colega de eşalon Viitorul Dăeşti, care a avut loc miercuri, 14 februarie, pe terenul de la Căzăneşti. Partida dintre cele două echipe vâlcene din Liga a III-a s-a încheiat cu scorul de 0-0. Ulterior, vineri, 16 februarie, SCM s-a deplasat la Mioveni, pentru meciul cu echipa locală, în faţa căreia a pierdut cu 4-1, unicul gol al formaţiei noastre fiind înscris de Sebastian Ivan.
Sursă foto: Facebook Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea
Week-end-ul trecut, SCM Rm. Vâlcea s-a întors cu toate cele 3 puncte din deplasarea la Petroşani, unde s-a impus la...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe