Primăria Râmnicu Vâlcea îi informează pe cetăţenii municipiului şi pe deţinătorii de afaceri din domeniul HoReCa despre faptul că, la acest moment, nu consideră necesară o restricţionare după ora 23.00 a programului de funcţionare a teraselor şi a unităţilor de acest gen din oraş, în condiţiile în care se respectă toate celelalte reglementări referitoare la menţinerea distanţării de siguranţă şi purtarea corectă a măştilor de protecţie. Premisele care stau la baza acestei decizii ţin de faptul că numărul de infectări cu coronavirus strict la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea este unul relativ redus, iar acest sector economic a fost şi aşa extrem de afectat de restricţiile impuse până acum de pandemia de Covid-19.
În cazul în care se vor impune măsuri de limitare a programului de funcţionare a unor astfel de unităţi sau a altor structuri de agrement, decizia poată să fie luată, la fel că şi în alte judeţe, numai de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Referitor la Ştrandul Ostroveni, se permite în continuare desfăşurarea activităţii cu respectarea normelor de siguranţă în vigoare, cu menţiunea că în ceea ce îi priveşte pe vizitatorii ştrandului din alte judeţe care campează ilegal în zonele împădurite din vecinătatea Bazei de Agrement, Poliţia Locală va derula acţiuni sistematice de îndepărtare şi chiar sancţionare a acestora. Informaţiile au fost furnizate de Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Noua revistă DIANA SUPERMARKET e aici! Descoperă ofertele perioadei 1-15 octombrie 2026, alege produsele preferate și profită de prețurile pregătite...
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vâlcea și Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” din Mihăești beneficiază de dotări medicale de ultimă...
La începutul săptămânii trecute, luni, 28 septembrie, în sala de festivități a Consiliului Județean Vâlcea s-a desfășurat Adunarea Generală a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe