miercuri, ianuarie 19, 2022
Handbal

Naţionala de handbal feminin a României ia startul la Mondialul din Spania. Bent Dahl: „Vom munci din greu pentru a oferi tot ce avem mai bun pentru TRICOLOR!”

88Vizualizari

• vineri, 3 decembrie, de la ora 19.00, în primul meci de la turneul final, echipa noastră va înfrunta Iranul

Din 23 noiembrie, antrenorul principal de la SCM Rm. Vâlcea, norvegianul Bent Dahl, care e secundul lui Adrian Vasile la naţionala de handbal feminin a României, s-a aflat alături de tricolore în stagiul centralizat de pregătire care a avut loc la Bucureşti. Înainte de plecarea în Spania, la Campionatul Mondial, tehnicianul din Sala Traian şi-a exprimat părerea despre turneul final din perioada 1-19 decembrie.
„Pentru început, am fost foarte bucuros să mă revăd cu echipa! Din prima clipă când ne-am întâlnit la Bucureşti, am sperat să le văd pe fete extrem de motivate, deoarece ne-am propus să mergem în Spania şi să facem România mândră! Există şi o oarecare presiune, dar într-un fel avem o echipă nouă, cu unele jucătoare tinere şi cu altele în vârstă, dar care nu au însă experienţă în acest tip de competiţie. Sper şi vom munci din greu pentru a avea o echipă care se va lupta şi va oferi tot ce are mai bun pentru TRICOLOR!”, a spus Bent Dahl.

Toate partidele tricolorelor vor fi transmise în direct de Digi Sport, Look Sport şi Telekom

Delegaţia României a plecat spre Spania în cursul zilei de miercuri, 1 decembrie, din lot făcând parte doar 18 jucătoare. Printre acestea se numără şi o componentă a echipei SCM Rm. Vâlcea, în speţă, portăriţa Daciana Hosu. Din păcate, două dintre handbalistele care au fost convocate iniţial de selecţionerul Adrian Vasile nu au mai putut merge la turneul final, din motive medicale, în acest caz fiind vorba de Sorina Tîrcă (Rapid Bucureşti) şi Ana Maria Drăguţ Savu (SCM Gloria Buzău). Pe de altă parte, a mai fost lăsată acasă şi Andreea Popa (Minaur Baia Mare). Altfel, pentru prima oară după mulţi ani, în lot nu se află nici Cristina Neagu (CSM Bucureşti), care s-a retras din echipa naţională. Interesant mai e şi faptul că reprezentativa noastră este probabil singura din competiţie care nu a disputat vreun amical înaintea deplasării în Peninsula Iberică.
La ediţia a 25-a a Campionatului Mondial de handbal feminin (la care vor lua startul, în premieră, nu mai puţin de 32 de reprezentative), România a fost repartizată în Grupa C, în care le va înfrunta, în ordine, pe Iran (vineri, 3 decembrie, de la ora 19.00), Kazakhstan (duminică, 5 decembrie, tot de la 19.00) şi Norvegia (luni, 7 decembrie, de la 21.30). Aşa cum am anunţat, tricolorele vor juca toate meciurile – atât din Grupa C, cât şi apoi, din Main Round – la Castellon, o regiune în care trăiesc mulţi români.
În România, drepturile de televizare pentru turneul final din Spania sunt deţinute de Digi Sport, dar unele partide mai importante (printre care se vor număra bineînţeles şi cele ale echipei noastre) vor fi transmise inclusiv de Look Sport şi Telekom.

Lotul naţionalei României pentru turneul final al Campionatului Mondial de handbal feminin din Spania (1-19 decembrie):

• Portari: Yuliya Dumanska (Podravka Koprivnica), Daciana Hosu (SCM Rm. Vâlcea), Diana Ciucă (Rapid Bucureşti)
• Pivoţi: Crina Pintea (Audi ETO Gyor), Lorena Ostase (CSM Slatina), Alexandra Subţirică Iovănescu (SCM Gloria Buzău)
• Extreme stânga: Nicoleta Dincă (Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Ana Maria Tănasie (Minaur Baia Mare), Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti)
• Interi stânga: Bianca Bazaliu (Podravka Koprivnica), Bianca Tiron Harabagiu (SCM Gloria Buzău), Anca Polocoşer (Minaur Baia Mare)
• Interi centru: Cristina Laslo (Minaur Baia Mare), Andreea Pricopi Rotaru (SCM Gloria Buzău), Mădălina Zamfirescu (SCM Gloria Buzău)
• Interi dreapta: Alina Ilie (SCM Gloria Buzău)
• Extreme dreapta: Laura Chiper Moisă (Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Oana Borş (Minaur Baia Mare)

HANDBAL FEMININ / CAMPIONATUL MONDIAL
Spania (1-19 decembrie 2021)

Grupa C

Vineri, 3 decembrie:
ROMÂNIA – IRAN (Ora 19.00)
NORVEGIA – KAZAKHSTAN (Ora 21.30)
Duminică, 5 decembrie:
ROMÂNIA – KAZAKHSTAN (Ora 19.00)
IRAN – NORVEGIA (Ora 21.30)
Marţi, 7 decembrie:
KAZAKHSTAN – IRAN (Ora 19.00)
NORVEGIA – ROMÂNIA (Ora 21.30)
NOTĂ: Toate orele de start sunt cele din România.