miercuri, octombrie 7, 2026
Handbal

Naţionala de handbal feminin a României, repartizată într-o grupă infernală la Euro 2022

925Vizualizari
Joi, 28 aprilie, la Ljubljana (Slovenia), a avut loc tragerea la sorţi a grupelor turneului final al Campionatului European de handbal feminin. Competiţia supremă de pe continent va aduna la start 16 echipe, printre care se va număra şi cea a României, echipa noastră urmând a bifa cea de-a 14-a participare din istorie. Aşa cum am mai anunţat, anul acesta, competiţia supremă de pe continent va avea loc, în premieră, în trei ţări (Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru), în perioada 4-20 noiembrie.

Tricolorele vor juca la Skopje meciurile cu Franţa, Olanda şi Macedonia de Nord

Tricolorele n-au avut însă deloc noroc şi au fost repartizate în Grupa C la turneul final, care e una cu adevărat infernală la turneul final. Astfel, handbalistele antrenate de Adrian Vasile şi Bent Dahl le vor înfrunta pe Franţa (campioană olimpică – 2020, vicecampioană europeană – 2020 şi vicecampioană mondială – 2021), Olanda (campioana mondială din 2019) şi Macedonia de Nord (una dintre cele trei ţări gazdă ale Campionatului European). Prin prisma acestui ultim lucru, meciurile din grupa României vor avea loc la Skopje, în Macedonia de Nord. Celelalte trei oraşe care vor găzdui partidele de la turneul final vor fi Ljubljana, Celje (ambele din Slovenia) şi Podgorica (Muntenegru).
Tricolorele s-au calificat la Euro 2022 după ce au terminat pe locul secund în Grupa a 2-a a preliminariilor, cu 7 puncte. Prima poziţie a fost ocupată de Danemarca (12 puncte – maximum posibil!), iar pe 3 şi 4 au încheiat Austria (5) şi Insulele Feroe (0). Echipele de pe locurile 1 şi 2 s-au calificat la turneul final. Din punct de vedere al rezultatelor din calificări, România a înregistrat două victorii cu Insulele Feroe (26-19 acasă şi 31-21 în deplasare), două înfrângeri cu Danemarca (28-35 acasă şi 27-32 în deplasare), decisive fiind remiza şi victoria cu Austria (33-33 în deplasare şi 38-29 pe teren propriu). Aşa cum se cunoaşte, meciul decisiv cu Austria a avut loc chiar în ziua de Paşti, pe 24 aprilie, în Sala Traian, din Rm. Vâlcea, într-o atmosferă incendiară.

HANDBAL FEMININ • CAMPIONATUL EUROPEAN 2022
4-20 noiembrie (Slovenia, Macedonia de Nord, Muntenegru)

Componenţa celor patru grupe de la turneul final:

• Grupa A (Ljubljana – Slovenia): Norvegia, Ungaria, Croaţia, Elveţia
• Grupa B (Celje – Slovenia): Danemarca, Suedia, Slovenia, Serbia
• Grupa C (Skopje – Macedonia de Nord): Franţa, Olanda, Macedonia de Nord, România
• Grupa D (Podgorica – Muntenegru): Polonia, Muntenegru, Germania, Spania