Timp de două săptămâni, în perioada 30 iulie – 10 august, naţionala de handbal feminin a României a participat la turneul final al Campionatului Mondial Under 18. Competiţia s-a desfăşurat în Macedonia de Nord şi a adunat la start 32 de echipe, împărţite în opt grupe de câte patru. Acestea s-au înfruntat după sistemul fiecare cu fiecare, după care, primele două clasate au jucat în Main Round, iar cele de pe poziţiile 3-4 au continuat în turneul de consolare (locurile 17-32), denumit Cupa Preşedintelui. În ambele zone valorice, echipele au fost repartizate în câte patru grupe de patru. Ulterior, primele două clasate din fiecare grupă din Main Round au acces în faza eliminatorie (sferturi, semifinale şi finale). Toate meciurile din cadrul Mondialului Under 18 au fost găzduite de trei săli din Skopje.
Tricolorele au întâlnit-o în cale şi pe Coreea de Sud, noua campioană mondială Under 18
În prima fază a grupelor, România s-a clasat pe poziţia secundă în Grupa E, cu 5 puncte, la fel ca şi lidera Olanda, ambele echipe obţinând calificarea în Main Round. În schimb, locurile 3 şi 4 au fost ocupate de Slovenia (2 puncte) şi Guineea (0). În Grupa E, tricolorele au înregistrat următoarele rezultate: 39-27 cu Guineea (pe 30 iulie), 35-25 cu Slovenia (1 august) şi 29-29 cu Olanda (2 august).
Lucrurile nu au mai mers la fel de bine în Main Round, când România le-a înfruntat pe primele două clasate din Grupa F, Coreea de Sud şi Germania, în faţa cărora a pierdut la finele unor meciuri aprig disputate. Pe 4 august, asiaticele s-au impus în faţa tricolorelor cu 33-31 (după 17-16, la pauză), iar ulterior, pe 5 august, nemţoaicele ne-au învins cu 28-27 (după 12-12, la pauză). În urma acestor eşecuri, elevele lui Aurelian Roşca au încheiat Grupa a III-a din Main Round pe ultimul loc, cu doar 1 punct, cucerit anterior cu Olanda. Pe poziţiile superioare, s-au clasat Coreea de Sud (6 puncte), Olanda (3) – care au acces în faza eliminatorie – şi Germania (2).
În aceste condiţii, România a jucat mai departe pentru locurile 13-16, alături de celelalte echipe clasate pe ultimele poziţii în Main Round. În primul meci, pe 7 august, tricolorele au dispus de Iran, cu 38-30 (după ce adversarele se aflau însă în avantaj la pauză, în mod surprinzător, cu 13-12!), dar apoi, pe 8 august, au fost înfrânte de Portugalia, în partida pentru locurile 13-14, cu 35-32, deşi echipa antrenată de Aurelian Roşca conducea cu 20-17 la pauză.
În 2014, tot cu Aurelian Roşca pe postul de antrenor, România s-a întors cu aurul din Macedonia
Din păcate, tinerele jucătoare pregătite de Aurelian Roşca au avut o clasare sub aşteptări, locul 14. Asta după ce, la precedenta ediţie a competiţiei, desfăşurată în Polonia, în 2018, naţionala noastră a ocupat poziţia a 9-a. Aşa cum se cunoaşte, tot cu antrenorul vâlcean la timonă, România a fost campioană mondială la această categorie de vârstă în 2014, când turneul final a fost organizat tot în Macedonia, după ce a dispus în finală de Germania, cu 32-21.
Anul acesta, titlul mondial la Under 18 a revenit, în premieră, naţionalei Coreei de Sud, care s-a impus în ultimul act în faţa Danemarcei, cu 31-28. În schimb, medaliile de bronz au fost adjudecate de Ungaria, după 27-26 cu Olanda.
SCM Rm. Vâlcea a fost aproape de o surpriză neplăcută în week-end, în fieful codașei Ligii Florilor, CSM Iași. În...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe