Diverse

Nebunie de meci pe iSport ARENA: Chimia a eliminat-o pe FCPO din Cupa României. „Nu e nicio surpriză!”

2.23KVizualizari

Robert Ilea a deschis scorul pentru Chimia 1973 Rm. Vâlcea, din penaltiul obținut de Tzutzy Băgălin, în meciul disputat pe iSport Arena, contra liderei județului, FC Păușești-Otăsău, cu prilejul sferturilor de finală ale Cupei României. Apoi, echipa antrenată de Alin Savu și Ovidiu Creangă a mizat pe cartea apărării, însă s-a văzut condusă. Mai multe informații ne-au fost oferite de Cătălin Duminică, unul dintre cei mai buni jucători de pe teren. „Așa cum ne așteptam, ne-am moleșit pe parcurs. Am fost egalați dintr-o fază fixă, cu un șut din interiorul careului: 1-1. La golul lor de 2-1, am greșit în defensivă. La pauză, Alin Savu și Ovidiu Creangă ne-au dat sfaturi foarte utile, explicându-ne ce am greșit și cum trebuie să abordăm a doua repriză. Asta ne-a ajutat mult, pentru că în a doua repriză am fost net superiori adversarilor, chiar dacă voi stârni furie prin această declarație. Dar Otăsău nu și-a mai creat nici măcar o ocazie. Eu am marcat golul 2, cu un șut de la 18 metri, pe colțul lung. În minutul 75, am obținut o lovitură liberă de la 25 de metri, am executat eu, mingea a ajuns în bară, apoi, la Costi Vlăceanu, care a făcut 3-2. De atunci, ne-am apărat foarte bine, am blocat tot. Noi am jucat pe cartea contraactului. Din punctul meu de vedere, trebuia să avem un penalti la 2-1 pentru adversari, când Tzutzy Băgălin a fost faultat clar în careu. Nu e nicio surpriză că am câștigat! Este o realitate a valorii noastre… „, a precizat Cătălin Duminică, atacant la Chimia 1973 Rm. Vâlcea.