Fotbal Județean

Nicolae Concioiu a rememorat parcursul bun al echipei CS Guşoeni din Liga a V-a. „Nu am avut şanse la locul 1, dar am fost siguri că vom termina pe 2 şi vom promova!”

590Vizualizari
Deşi a câştigat en-fanfare titlul de campioană în Liga a V-a, nu e deloc sigur că Sporting Galicea se va înscrie în elită, din pricină că mulţi dintre jucătorii de bază au părăsit echipa în această vară. La vicecampioana CS Guşoeni, lucrurile sunt clare în această privinţă, gruparea din localitatea administrată de primarul Nicolae Concioiu urmând a face saltul în Liga a IV-a. Alesul PSD spune că jucătorii au depus eforturi mari pentru a promova şi merită să evolueze alături de „granzii” din fotbalul judeţean.
„Toamna trecută, am pornit la drum cu gândul de a reuşi să promovăm în Liga a IV-a şi iată că ne-am îndeplinit obiectivul. Nu am avut şanse la locul 1, dar am fost tot timpul siguri că vom termina pe 2. De pe poziţia secundă nu am prea coborât, ne-am aflat acolo încă din primele etape. Pe final, am avut însă ceva emoţii, când am jucat cinci meciuri în două săptămâni. Echipa căzuse total, până şi băieţii au recunoscut că nu prea mai puteau din punct de vedere fizic. Din cauza ghinionului, era s-o păţim şi să pierdem locul 2. Dar, până la urmă, lucrurile s-au terminat cu bine pentru noi”, a subliniat Nicolae Concioiu.
Primarul din Guşoeni crede că grupul care s-a format la echipă este unul extraordinar şi foarte unit, iar acest lucru poate fi esenţial în perspectiva participării în Liga a IV-a. „Cu siguranţă, cei mai importanţi jucători din lot vor rămâne la CS Guşoeni. Managerul Alex Concioiu e perseverent şi serios şi a învăţat în toţi aceşti ani cum să lucreze cu fotbaliştii şi cum trebuie să abordeze problemele care se ivesc în lot. Trebuie să ştii foarte bine cum să mediezi situaţia şi conflictele, tot ceea ce apare rău între fotbalişti, astfel încât ei să fie mereu uniţi. Intenţia administraţiei locale este aceea de a face tot ce e necesar pentru a le fi bine jucătorilor, astfel încât ei să fie atraşi de această activitate de a juca fotbal”, a mai afirmat Nicolae Concioiu.