Nicolae Concioiu a solicitat 6,6 milioane de lei, de la CNI, pentru investiţiile de la stadionul din Guşoeni. „E posibil ca în toamnă să primim un răspuns pozitiv, dar…”
În primăvară, primarul Nicolae Concioiu a depus, la CNI, proiectul de construire a unui zid de sprijin la stadionul din Guşoeni. Pentru această investiţie, potrivit devizului realizat de specialişti, Guvernul ar trebui să aloce 6,6 milioane de lei. „La finele lunii mai, m-am deplasat la Bucureşti pentru a depune la CNI documentaţia legată de baza sportivă. A existat o mică problemă legată de drumul de acces către stadion, aşa că am fost nevoiţi să îndeplinim şi această condiţie. Am trimis un nou extras al cărţii funciare, iar odată ce am rezolvat şi această problemă proiectul a intrat pe circuitul aprobărilor. Mai departe, nu ne rămâne decât să aşteptăm o veste bună în ceea ce priveşte finanţarea. Investiţiile de acest gen se aprobă prin ordin de ministru, pentru că e vorba de o valoare de până în 10 milioane de lei, iar proiectul nostru se încadrează sub acest prag, valoarea de construire a zidului de sprijin fiind de 6,6 milioane de lei, fără TVA. Până în prezent, a fost în sarcina noastră să achităm cheltuielile legate de pregătirea documentaţiei, care au costat în jurul a 300.000 de lei, iar aici mă refer la studii, expertize etc”, a precizat Nicolae Concioiu.
Drum de acces, parcare cu 50 de locuri, tribună mobilă
Primarul din Guşoeni a explicat apoi şi ce se va realiza efectiv la stadionul de fotbal din localitate. „În primul rând, va trebui să consolidăm, odată pentru totdeauna, acel mal de pământ, cu ajutorul unor piloni foraţi. După finalizarea zidului de sprijin, vom amenaja o parcare pe o latură a bazei sportive şi vom crea peste 50 de locuri pentru maşini. Pe de altă parte, vom face un drum de acces în incinta stadionului, cu intrare şi ieşire, astfel încât să nu existe blocaje. În fine, vom mai monta şi o tribună mobilă. Iniţial, voiam să facem spaţiul pentru spectatori pe structura zidului de beton, dar am decis că e mai bine să fie în altă parte. Vestiarele pentru echipe şi arbitri vor rămâne cele de la demisolul grădiniţei situată vizavi de stadion. Poate că pe viitor vom construi şi o clădire pentru acestea în incinta bazei sportive, dar, deocamdată, nu poate fi vorba de aşa ceva. Am identificat deja o zonă unde să amenajăm cabinele pentru echipe, însă nu le vom face acum. În orice caz, nici tribuna, nici vestiarele, nu sunt incluse în proiectul de la CNI, ci trebuie realizate pe cont propriu. Guvernul va finanţa doar lucrările de consolidare a terenului şi de construire a zidului de sprijin, dar şi amenajarea drumului de acces, care se referă la refacerea şi asfaltarea acelui tronson”, a precizat Nicolae Concioiu.
„Nu pot să ofer o dată când ar putea fi aprobată finanţarea pentru lucrările de la stadion. CNI derulează multe investiţii, iar anual îşi creionează un buget pentru tot ceea ce poate realiza. E posibil ca în toamnă să primim un semnal pozitiv pentru zidul de sprijin de la baza sportivă, dar, din experienţa de la sala de sport, unde se lucrează intens în această perioadă, tot va mai trece 1 an de la momentul când «ni se dă verde» până ce vom putea să ne apucăm efectiv de lucrări. Pentru că sunt multe proceduri care trebuie urmate ca la carte, pe lângă cele legate de licitaţia care va fi organizată de CNI. Nu poţi să sari nicio etapă! De aceea, nu sunt atât de optimist că am putea să ne apucăm anul acesta de lucrările de la stadion”, a încheiat Nicolae Concioiu.
Săptămâna aceasta, mai precis marţi, 12 septembrie, la ora prânzului, primarul Mircia Gutău a participat la inaugurarea unui nou loc...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe