sâmbătă, iunie 21, 2025
Administrație

Nicolae Concioiu, primar Guşoeni: „E adevărat că pandemia a afectat economia, dar se pot găsi soluţii şi pentru investiţii, şi pentru a mulţumi oamenii”

897Vizualizari
Deşi e jumătatea lunii februarie, iar alianţa PNL – USR PLUS – UDMR nu a avut nicio piedică, Guvernul condus de liberalul Florin Cîţu nu s-a grăbit deloc să aprobe bugetul pentru 2021. Cel mai mult au de suferit localităţile, care funcţionează cu o limită lunară a cheltuielilor de 1/12 din prevederile bugetare ale anului precedent. În plus, aleşii locali nici nu pot să-şi stabilească planul de investiţii.
Primarul Nicolae Concioiu speră că bugetul pe 2021 va fi gata cât mai repede, pentru că şi localitatea Guşoeni are nevoie cât mai repede de bani pentru anumite lucrări pe care alesul PSD doreşte să le realizeze în acest an. Mai ales, că la finele lui 2020, comuna pe care o administrează a primit zero lei de la Guvern la rectificarea bugetară, iar în plus i s-a şi retras suma de 1 miliard de lei vechi.

„După ce că nu am fost sprijiniţi în 2020 de Guvern la nicio rectificare, în decembrie, ni s-a şi retras suma de 1 miliard de lei vechi”

„Din păcate, la finele anului trecut, comuna Guşoeni n-a primit niciun leu de la Guvern, la rectificarea bugetară din decembrie. Mai mult, am fost nevoiţi să rectificăm pe minus bugetul local, cu 1 miliard de lei vechi. Iar acest lucru ne-a afectat enorm! După ce că nu am fost sprijiniţi în 2020 de Guvern la nicio rectificare, a trebuit să renunţăm şi la acei bani. Consider că era o sumă care ni se cuvenea de drept! Legislaţia are nişte reguli clare şi formule de repartizare care se aplică, iar în baza acestora se repartizează sumele de la buget. Nu e normal şi nici corect ca, după ce ai aplicat formulele şi ai repartizat sumele respective, să revii şi să retragi bani. Din contră, dacă vrei să ajuţi o localitate, bine ar fi să-i suplimentezi bugetul la rectificări. Aşa cum s-a întâmplat cu alte comune. Pentru că şi la Guşoeni a fost un an greu, cu multe cheltuieli suplimentare, cum au fost cele pentru cumpărarea materialele de combatare a Covid-19. Pentru toţi a fost un an greu, nu doar pentru anumite localităţi. În plus, s-au colectat taxe mai puţine la bugetul local, din cauză că încasările au fost mai mici după au fost sistate executările o lungă perioadă şi n-am putut face niciun pas înainte pentru recuperarea sumelor restante. Nici nu avea rost să mai facem demersuri în acest sens. Iar când te confrunţi cu o asemenea problemă şi ţi se taie şi din buget, evident că situaţia nu e deloc bună. Toţi trebuie să ieşim din această perioadă grea cauzată de Covid-19. E adevărat că pandemia a dat peste cap calculele iniţiale şi a afectat economia, dar se pot găsi soluţii şi pentru investiţii, dar şi să mulţumeşti oamenii. Dacă nu vor fi bani pentru finanţarea proiectelor, se poate apela şi la resurse externe pentru acestea. Mai ales că ni s-a spus că Uniunea Europeană ne ajută cu o sumă impresionantă”, a spus primarul PSD din Guşoeni, Concioiu.