Administrație

Nicolae Moraru a obținut finanțare pentru amenajarea de trotuare pietonale pe toată lungimea drumului naţional din Pietrari

92Vizualizari
Primarul Nicolae Moraru a declarat că Pietrari este prima localitate din Vâlcea care a reușit să obțină finanțare pentru amenajarea de trotuare pe ambele părți ale drumului național. În total, este vorba de o investiție de 17 mii de metri pătrați.

„Vrem mai mult decât un simplu trotuar. Ceva modern, așa cum am văzut prin Cluj-Napoca, pe la Oradea. Adică, să aibă o culoare aspectuoasă, să fie ceva frumos. Nu doar să așternem un strat de asfalt. Uitați-vă la orașele din Vest cum s-au dezvoltat! Pentru noi, primarii, sunt un bun exemplu. O altă prioritate a noastră pentru 2021 o reprezintă premierea elevilor ce obțin rezultate deosebite la școală, dar și la concursurile naționale. Pentru merite deosebite, voi face mereu tot posibilul să-i recompensez financiar cât mai mult. Am solicitat sprijinul Consiliului Local, ca să fim în continuare aproape de cei care fac eforturi pentru a ajunge oameni mari. Olimpicii vor avea burse foarte consistente. Îmi face o deosebită plăcere să felicit cadrele didactice din comuna Pietrari, care au reușit să implementeze de-a lungul anilor multe proiecte ce au pus în valoare calitățile elevilor. Fie că vorbim de seminarii, schimburi de experiență cu școlile din alte țări sau concursuri interactive, școala din localitatea noastră a fost mereu printre cele mai active din județ”, a spus primarul PNL din Pietrari, Nicolae Moraru.