• social-democratul, cotat cu un procent de 60 la sută la câştigarea alegerilor
Primarul Nicolae Sărdărescu a reușit să obțină milioane de euro pentru modernizarea localității Horezu, care, în maxim 1 an, va arăta super, de nerecunoscut. În paralel, edilul PSD – care, într-un sondaj comandat recent chiar de alianța USR-PLUS, ar fi cotat cu peste 60 la sută la câștigarea alegerilor (de altfel, ceva normal!!!) a creat, în patru ani, peste 400 de noi locuri de muncă, și doar în producție, prin fabricile pe care le-a adus în stațiune.
„Am spus mereu că mă voi zbate ca locuitorii din Horezu să aibă locuri de muncă. Pe lângă cele 400 de persoane angajate în producție, mai sunt multe altele care lucrează în comerț. Lucrurile vor merge mereu pe o pantă ascendentă din acest punct de vedere. Le mulțumesc locuitorilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o până acum. În cel mult 6-7 luni, voi finaliza 70 la sută dintre investițiile ample pe care le-am început. Veți vedea un Horezu mult mai frumos, așa cum trebuie să arate orice oraș turistic”, a explicat edilul PSD din Horezu, Nicolae Sărdărescu.
Miercuri, 14 mai, viceprimarul Carmen Preda a continuat seria întâlnirilor cu locuitorii municipiului, într-o nouă rundă de audiențe dedicate identificării...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe