joi, august 13, 2026
Fotbal Județean

Nicolae Vîlcu (de 3 ori campion cu Oltețul Zătreni) nu face rabat de la regulă: jucătorii neserioși sunt excluși din lot!

638Vizualizari
Nicolae Vîlcu este de 30 de ani la Oltețul Zătreni și, în toată această perioadă, a reușit să cucerească trei titluri de campion. El a explicat că, an de an, a avut în vedere ca jucătorii să respecte regulile de bază, în special, prezența la meciurile oficiale.
„Nu am fost niciodată de acord cu absențele nejustificate! Adică, nu accept să fii prezent săptămâna aceasta la un meci și să revii apoi peste 4-5 etape! Din acest motiv, am exclus din lot mulți jucători neserioși! Contează să avem rezultate bune, mai ales că la Zătreni a existat mai mereu o tradiție în fotbalul județean. La ora actuală, avem cam 22-23 de fotbaliști în lot. Adică, am la cine să apelez. Din păcate, am şi câțiva jucători foarte buni plecați la muncă, în străinătate”, a precizat Nicolae Vîlcu, antrenor la Oltețul Zătreni, lidera incontestabilă a Seriei Est din Liga a VI-a, care are punctaj maxim după cele 10 meciuri jucate în tur.