Fotbal Județean

Nicolae Vîlcu (Olteţul Zătreni), mulţumit de faptul că juniorii pot juca fără teste Covid-19: „Vom întineri echipa!”

801Vizualizari
Potrivit afirmaţiilor antrenorului Nicolae Vîlcu, Olteţul Zătreni va participa, din această toamnă, în competiţiile organizate de AJF Vâlcea. Echipa din localitatea administrată de primarul Constantin Liţoiu va evolua în Liga a VI-a, ultimul eşalon valoric al judeţului. „Nu se pune problema să nu jucăm în campionat, am depus deja şi cererea de înscriere! Vom putea alcătui un lot cu care să participăm în competiţii, chiar dacă nu se vor vaccina toţi jucătorii. Din moment ce ni s-a dat dreptul de a utiliza juniori fără teste, putem să completăm echipa cu tineri fotbalişti sub 18 ani, ceea ce e un lucru bun. Avem câţiva jucători care s-au vaccinat, alţii se vor testa, iar în rest vom întregi lotul cu juniori. Astfel, vom ajuta şi la întinerea echipei, pentru că avem deja vreo 5-6 jucători talentaţi, sub 18 ani, pe care putem să-i introducem oricând pe teren”, a precizat Nicolae Vîlcu.