Noi investiţii în infrastructura şcolară, la Bujoreni. Gheorghe Gîngu: „Educaţia este pe primul loc în comuna noastră!”
662Vizualizari
Investițiile de la Școala și Grădinița Olteni se află în faza finală. La unitatea de învățământ din satul Olteni, Primăria Comunei Bujoreni a realizat o parcare, dar și un culoar de îmbarcare / debarcare a elevilor. De asemenea, a fost construit un teren multifuncțional – teren de tenis, handbal și fotbal – și s-a făcut o sistematizare pe verticală.






În locația modernă și spațioasă de la Grădinița Olteni, scene și personaje din povești și desene animate au fost pictate pe pereți. Imaginile colorate, care au menirea de a le dezvolta imaginația copiilor, au fost folosite pentru a decora sălile în care își desfășoară activitatea micuții.








