România a cucerit medaliile de bronz la Campionatul European Under 19, care a avut loc chiar în ţara noastră, la Piteşti şi Mioveni, în perioada 6-16 iulie. SCM Rm. Vâlcea a avut două reprezentante la această super-competiţie, portăriţa Teodora Diana Neagu şi interul dreapta Anamaria Mihaela Grigore, care au avut o contribuţie importantă la performanţa realizată de tinerele tricolore. Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a clubului SCM Rm. Vâlcea, oficialii din Sala Traian au ţinut să le felicite pe toate jucătoarele din lot şi în mod special pe cele două noi componente ale formaţiei antrenate de Bent Dahl şi Rasmus Rygaard Poulsen.
„Medalie de bronz pentru selecţionata de tineret! Tricolorele au dat dovadă de determinare și profesionalism, astfel că au reuşit să învingă reprezentativa Portugaliei, într-un meci care se anunța deosebit de dificil, luându-și revanșa după jocul pierdut în faza grupelor. În urma acestei victorii, s-a reuşit să se obțină medaliile de bronz la Campionatul European W19 EHF. Sportivele noastre au avut prestații foarte bune în finala mică a competiției, acestea aducându-și aportul semificativ în victoria minunată obtinută în fața lusitanelor. Interul Anamaria Mihaela Grigore a marcat de 7 ori, iar goal-keeper-ul Teodora Diana Neagu a avut 7 parade. Această medalie de bronz aduce o nouă rază de lumină în handbalul românesc și ne confirmă că suntem pe drumul cel bun. Felicitări fetelor ! Hai, România!”, au transmis reprezentanţii clubului SCM Rm. Vâlcea, pe reţeaua de socializare.
Săptămâna trecută, naţionala de handbal feminin a României a participat la ediţia din 2024 a turneului Golden League. Tricolorele pregătite...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe