marți, ianuarie 14, 2025
Fotbal Diverse

„Nu te vom uita niciodată, Raul!” Zeci de fotbalişti au adus un omagiu, la Orleşti, fostului coleg şi bun prieten

8.07KVizualizari

Anul trecut, în luna decembrie, Raul Florica, un băiat deosebit, fost junior la CSM Rm. Vâlcea, apoi, jucător la Orleşti şi Mădulari, a decedat într-un accident de circulaţie. Week-end-ul trecut, zeci de prieteni apropiaţi ai regretatului tânăr fotbalist au organizat, pe terenul sintetic din Orleşti, un turneu comemorativ, la care au participat patru echipe. Printre cei prezenţi, s-au numărat Vali Mihalcea, Paul Pagău, Silviu Rădoi şi alţii. La final, Mariana şi Mircea Florica, părinţii lui Raul, le-au oferit o masă tuturor participanţilor.
„Raul a fost un băiat deosebit, care va rămâne mereu în sufletele noastre. A fost prima ediţie a acestui Memorial şi vrem să-l organizăm an de an, în luna septembrie. A fost un turneu dureros, pentru că ne-am pierdut un prieten drag nouă. Nu te vom uita niciodată, Raul! Vei rămâne mereu în sufletele noastre”, a mărturisit Paul Pagău.