Handbal

Nykobing Falster are în lot doar cinci „straniere”. Cea mai importantă jucătoare este daneza Kristina Kristensen, uşor de identificat după tatuajele de pe picior şi braţe

453Vizualizari
Din echipa Nykobing Falster fac parte în special jucătoare daneze, nu mai puţin de 13 din totalul celor 18 din lotul principal. Cele cinci „straniere” pregătite de Jakob Larsen sunt Annika Fridheim Petersen (portar, Insulele Feroe), Nikita van der Vliet (pivot, Ţările de Jos), Tyra Axner (inter stânga, Suedia), Mia Solberg Svele (inter centru, Norvegia) şi Marie Helene Sajka (inter dreapta, Franţa).

Elma Halilcevic (extremă stânga, 22 de ani) – golghetera echipei în Europa

Cea mai importantă componentă a adversarei Vâlcii este conducătoarea de joc Kristina Kristiansen (33 de ani), care e chiar căpitanul echipei, ea fiind uşor de remarcat pe teren după tatuajele care îi acoperă complet piciorul drept, dar şi braţul stâng. Aceasta se află în lot încă din 2015, aşa că a contribuit la titlul naţional cucerit în 2017, precum şi la trofeul adjudecat în Cupa Danemarcei, în 2018. Luna trecută, Kristina Kristiansen a fost cea care şi-a condus colegele spre succesul decisiv din Norvegia, contra echipei Sola HK (28-26), prin care Nykobing Falster a acces în sferturile Ligii Europene, de pe locul 1 în Grupa C.
Altfel, însă golghetera formaţiei daneze în competiţia continentală este, de departe, Elma Halilcevic (extremă stânga, 22 de ani) – FOTO, jos – care a punctat de 56 de ori. Ea se va despărţi în vară de actuala sa echipă, pentru a juca la campioana en-titre, Odense Handbold, pentru care a semnat şi coechipiera sa, pivotul Nikita van der Vliet (22 de ani). Altfel, a doua marcatoare din Europa, Mia Solberg Svele (21 de ani), a semnat cu Storhamar, de unde SCM a transferat-o de curând pe Mia Zschocke (inter stânga, 24).