marți, ianuarie 14, 2025
Handbal

OFICIAL! După trei ani, Mădălina Zamfirescu s-a întors la Dunărea Brăila. „Nu am cum să uit perioada cea mai bună a carierei mele!”

1.09KVizualizari

• în această vară, tot de la SCM Rm. Vâlcea, a mai ajuns la Dunărea Brăila şi preparatorul fizic sârb Jovan Novakovic

Aşa cum am mai anunţat, la finele sezonului 2019-2020, SCM Rm. Vâlcea s-a despărţit de cinci jucătoare. Este vorba de Yuliya Dumanska (portar, 23 de ani) – ce s-a transferat la Podravka Koprivnica (Croaţia), brazilianca Samara da Silva Vieira (inter stânga, 28 de ani) – ajunsă la Krim Ljubljana (Slovenia), Raluca Băcăoanu (pivot, 31 de ani) – care va evolua mai departe la Gloria 2018 Bistriţa, Alexandra Badea (extremă dreapta, 22 de ani) – legitimată de Rapid Bucureşti, şi Mădălina Zamfirescu (inter centru, 25 de ani) – care a semnat cu Dunărea Brăila.
Ultima de pe această listă a fost prezentată săptămâna trecută de clubul de handbal de la malul Dunării. „Mă bucur să mă reîntorc la Brăila! Nu am cum să uit perioada cea mai bună a carierei mele! Nu vreau să retrăiesc în trecut, dar mi-aş dori cel puţin aceleaşi rezultate ca atunci. Abia aştept să mă întorc în sală, alături de oamenii care au rămas în sufletul meu, şi, bineînţeles, abia aştept să le întâlnesc pe fete şi staff-ul tehnic. Sper din tot sufletul să fie o perioadă perfectă”, a declarat Mădălina Zamfirescu, pentru pagina de Facebook a clubului brăilean.
În urmă cu trei ani, mai precis în ediţia 2016-2017, cu handbalista vâlceană în lot, echipa Dunărea Brăila a devenit vicecampioană naţională, avându-l pe banca tehnică pe Costică Buceschi. Mădălina Zamfirescu a evoluat apoi două sezoane în Ungaria, la Siofok, după care a bifat un campionat la SCM Rm. Vâlcea. Aşa cum se cunoaşte, tot din Sala Traian, a mai ajuns la Dunărea Brăila, în această vară, şi preparatorul fizic sârb Jovan Novakovic.
Sursă foto: HC Dunărea Brăila