În acest week-end, SCM Rm. Vâlcea a confirmat zvonurile apărute în ultima perioadă, şi anume că Eugen Beza (46 de ani) va fi noul antrenor al echipei de Liga a III-a. Vestea a fost anunţată astăzi, sâmbătă, 6 iulie, pe pagina de Facebook a clubului vâlcean, sibianul semnând pentru 2 ani cu gruparea din Zăvoi. Potrivit site-ului liga2.prosport.ro, la SCM, Eugen Beza îl va avea ca secund pe Ştefan Bulmaga.
„Bun venit, Eugen Beza! De astăzi, pentru 2 ani, antrenorul principal al formației noastre este Eugen Beza. Eugen are strânse legături cu Vâlcea, având soția și familia ei de pe meleaguri vâlcene. Poate un argument hotărâtor în luarea deciziei sale este acela că se simte foarte bine pe stadionul din Zăvoi unde a condus echipa din Selimbăr și este neînvins! În două rânduri, Eugen Beza a fost antrenor interimar la FC Hermannstadt, dar și «secund» la sibieni pentru mai mulți «principali». Cu el pe bancă, FC Hermannstadt a retrogradat din prima ligă în vara anului 2021. Ulterior, a preluat nou-promovata în Liga a II-a, CSC Șelimbăr, pe care a condus-o pentru circa un an și jumătate (între iunie 2021 şi noiembrie 2022), iar în sezonul recent încheiat a fost antrenor secund și analist video în staff-ul lui Alexandru Pelici la Campionii FC Argeș (tot în Liga a II-a), iar apoi antrenor interimar, după demiterea timișoreanului, și după aceea chiar «principal». Despărțirea de piteșteni a venit după etapa a noua, la circa trei luni și jumătate de la semnarea contractului. Ca fotbalist, Eugen Beza a jucat pentru Viromet Victoria, Inter Sibiu, Minaur Zlatna, Apullum Alba Iulia, FC Sibiu, CS Otopeni, FCM Câmpina, Forex Braşov, SKA-Energiya Khabarovsk, Voinţa Sibiu și Măgura Cisnădie. Cu Voinţa Sibiu a reuşit promovarea pe prima scenă în 2011 şi a evoluat 28 de meciuri în sezonul 2011-2012 al Ligii 1. În rest, el a evoluat în Ligile 2, 3 și 4”, au transmis reprezentanţii clubului din Zăvoi, pe reţeaua de socializare.
Sursă foto: Facebook Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea
Tot mai mulți părinți din Popești au solicitat conducerii administrației locale înființarea unei grădinițe cu program prelungit, astfel încât cei...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe