Oficialii dăeşteni erau pregătiţi să conteste dreptul de joc al unui jucător argeşean transferat în urmă cu doar o săptămână !!!
Real Bradu a venit la Fedeleşoiu cu un jucător nou în lot, Cristian Irimia, despre care oficialii de la Viitorul Dăeşti au spus că ar fi fost transferat în urmă cu doar o săptămână de la Voinţa Budeasa, mare rivală a campioanei Argeşului în lupta pentru promovare. Poate tocmai de aceea, în cazul în care deznodământul meciului decisiv de sâmbătă, 22 iunie, ar fi fost unul negativ pentru vâlceni, gruparea de la Fedeleşoiu avea deja pregătită o contestaţie referitoare la dreptul de joc al argeşeanului. „Eram curioşi cum de a fost posibil un transfer între cele două meciuri de baraj!”, au susţinut dăeştenii. Până la urmă, prin prisma victoriei concludente, oficialii campioanei Vâlcii au renunţat să mai susţină contestaţia, pentru că au rămas… fără motiv, deoarece s-a consemnat un scor de forfait şi pe teren (3-0). Altfel, de precizat mai este şi faptul că jucătorul vizat, Cristian Irimia, a fost înlocuit chiar înainte de pauză, în minutul 40.