Oficialii de la CS Mădulari au pus tunurile pe arbitrul Ionuţ Taifas: „L-a luat somnul pe teren!”
CS Mădulari a pierdut meciul de pe teren propriu, scor 1-2, cu Foresta Malaia. Mihai Hăloiu şi jucătorii săi au pus însă tunurile pe arbitrul partidei, Ionuţ Taifas, care ar fi comis câteva greşeli grave. „În ceea ce priveşte meciul propriu-zis, am avut 7-8 ocazii, dar le-am ratat cu nonşalanţă! Malaia a avut doar două şanse de gol şi a marcat de două ori, adică a avut eficacitate maximă. Altceva vrem însă să spunem: nu ni se pare normal ca un arbitru să stea mereu doar la centrul terenului, departe de fazele importante. Ionuţ Taifas nu a alergat deloc… Cred că l-a luat somnul pe teren. Nu ne-a dat un penalti clar, pe care l-a văzut toată lumea. La ultima fază a jocului, am scăpat singuri pe contraatac şi, în loc să lase faza periculoasă se se termine, a fluierat sfârşitul meciului. La o altă fază, un jucător de-al nostru a plecat din propria jumătate de teren spre poarta adversă, dar a fost semnalizat eronat în ofsaid, cu toate că regulamentul spune clar că nu poate fi vorba de aşa ceva. Nu poţi să rămâi indiferent la astfel de greşeli!”, a comentat Mihai Hăloiu.