Olteţu Bălceşti 2014 a jucat în optimile Cupei României după ce a câştigat la „masa verde” meciul cu Foresta Mălaia. Echipa din nordul judeţului, sancţionată pentru că a utilizat un jucător pe fals
Unul dintre meciurile din şaisprezecimile fazei judeţene a Cupei României a avut un alt deznodământ decât cel de pe teren. Este vorba de partida Olteţu Bălceşti 2014 – Foresta Mălaia, care s-a încheiat la egalitate după 90 de minute de joc (2-2). Ulterior, echipa din nordul Vâlcii s-a impus la penaltiuri cu 5-4.
Până la urmă, în optimi a evoluat însă gruparea din sudul judeţului, iar asta din cauză că Foresta Mălaia a folosit un jucător pe fals. Olteţu Bălceşti 2014 (FOTO) a primit victoria la „masa verde”, cu scorul de 3-0, decizia fiind anunţată de Comisia de Disciplină din cadrul AJF Vâlcea în şedinţa de marţi, 20 februarie. „Abatere: Folosirea de către Foresta Mălaia într-un joc oficial a unui jucător nelegitimat sau legitimat la alt club. Rezoluţie: Omologarea jocului cu rezultatul de 3-0 în favoarea echipei Olteţu Bălceşti 2014 şi penalitate sportivă de 1500 de lei pentru Foresta Mălaia”, se spune în comunicatul postat pe site-ul oficial al AJF Vâlcea.
În optimi, Olteţu Bălceşti 2014 a avut o misiune imposibilă cu Chimia 1973 Rm. Vâlcea şi a pierdut fără drept de apel, cu scorul de 5-1.
Week-end-ul trecut, Montana Izvoru Rece a făcut un nou meci de senzaţie în Liga a VI-a. De această dată, echipa...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe