Oltețul Alunu a bătut și la Malaia și e pe 3 în clasament, la 6 puncte de locul 4
Oltețul Alunu s-a impus cu scorul de 3-0, în deplasare, la Foresta Malaia. Emanuel Birăruți și Gabriel Herăscu (2) au marcat pentru echipa antrenată de fostul divizionar A, Marian Pleașcă. De departe, pentru Alunu se anunță cel mai prolific sezon în Liga a IV-a. Acum, e pe 3 în clasament, la 6 puncte de următoarea clasată. “Suntem la 6 puncte de locul 4. Deci, se anunță un sezon frumos pentru noi. Deocamdată, suntem în grafic, dar e mult până la sfârșitul sezonului! Păcat de sincopa de la Otăsău, unde nu trebuia să pierdem. Am făcut o campanie de achiziții reușită, din punctul meu de vedere! Ne-am întărit pe posturile pe care aveam probleme. Am făcut doar 5 transferuri! Toți jucătorii au contribuit la aceste rezultate bune… Marian Pleașcă îi așează bine în teren. Are experiența necesară să ne ajute în momentele mai grele”, a precizat Nicolae Birăruț, oficialul echipei Oltețul Alunu.