Diverse

Oltețul Alunu a transferat un jucător de Liga I, dar și un junior de top!💪💪💪

1.43KVizualizari

Sebi Lăcătușu, Cătălin Stanca și Gabriel Herăscu au marcat Oltețul Alunu, în ultimul meci amical, disputat contra celor de la Inter Lăpușata și câștigat cu scorul de 3-2. Conducerea clubului a reușit să transfere un jucător de top. Este vorba de Sorin Bușu (36 de ani), care a evoluat al echipe de top, precum FC Universitatea Craiova, Petrolul Ploiești, Chindia Târgoviște, FC Hermannstadt, Pandurii, Copnconrdia Chiajna, Poli Iași etc. Marian Pleașcă l-a adus alături de noi, ei sunt prieteni buni. Va fi un real ajutor pentru noi. David Golescu este, de asemenea, un alt transfer de top, un junior de mare calitate. Nu a mai plecat niciun jucător. La ora actuală, avem doar 15 jucători în lot. Suntem puțini, vrem să mai aducem, asta e clar”, a precizat conducerea clubului Oltețul Alunu.