Oltețul Alunu, încă 3 puncte în L4. Merge la Călimănești, pentru Cupa României!
695Vizualizari
Ionuț Simeanu, Petre Buliman și Giuseppe Constantin au marcat pentru Oltețul Alunu, în succesul cu scorul de 3-1, obținut pe teren propriu, contra celor de la CS Gușoeni. Echipa coordonată de Marin Stanca va juca următorul meci în Cupa României, contra celor de la Cozia Călimănești. “În prima repriză, am fost conduși cu 1-0. Am egalat, prin Simeanu, pentru 1-1. În a doua repriză, am reușit să ne impunem. Ne-am revenit, cât de cât. Miercuri, avem meci în Cupa României, cu Cozia Călimănești, în deplasare, de la ora 18.00. E primul joc pe care îl vom disputa în semifinalele acestei competiții. În campionat, vom avea alt joc greu, la Horezu, sâmbătă, de la ora 18.00”, a precizat că conducerea clubului Oltețul Alunu.




