duminică, martie 16, 2025
Fotbal Județean

Olteţul Alunu trage tare pentru a doua finală de Cupa României din istoria clubului: „Avem un dublu avantaj! Chiar şi aşa, trebuie să dăm totul pe teren!”

1.81KVizualizari
Olteţul Alunu 2016 a picat cu AS Băile Olăneşti în sferturile Cupei României, iar meciul se va desfăşura duminica aceasta, de la ora 13.00, pe stadionul din comuna condusă de primarul Cristian Birăruţi. Nicolae Birăruţ, preşedintele echipei din Alunu, a mărturisit că obiectivul îl reprezintă calificarea în finala competiţiei, performanţă realizată şi în urmă cu doi ani.
„Nu vom avea deloc un meci uşor! Nu trebuie să ne culcăm pe urechea asta, că întâlnim un adversar accesibil. Este adevărat: am prins un culoar favorabil. Adică, să fim sinceri, avem un dublu avantaj. Pe lângă faptul că vom juca pe teren propriu cu AS Băile Olăneşti, avem apoi şi avantajul că, în semifinale, dacă va fi să ajungem acolo, vom întâlni câştigătoarea dintre Mădulari şi Tomşani. Atunci, vom evolua prima oară în deplasare, iar meciul decisiv va avea loc la Alunu. Vom evita Minerul Costeşti şi Cozia Călimăneşti, cele mai puternice echipe din campionatul judeţean. Suntem obişnuiţi cu rezultatele frumoase, de aceea, trebuie să fim atenţi şi foarte concentraţi, pentru a nu fi excluşi din Cupă. Ar fi păcat să dăm cu piciorul unei şanse atât de mari!”, a spus Nicolae Birăruţ, preşedintele echipei Olteţul Alunu 2016.