Oltețul Alunu, primul eșec de acasă în 2 ani și jumătate. “Nu înțeleg! E deja tensiune mare!”
668Vizualizari
Oltețul Alunu nu mai pierduse un meci pe teren propriu de 2 ani și jumătate. Viitorul Budești a reușit să o învingă cu scorul de 2-1, weekendul trecut, realizând, astfel, una dintre surprizele etapei județene de fotbal. “Nu știu ce se întâmplă. Am ratat 10 goluri mari în prima repriză, apoi, adversarii, au stat pe noi, în a doua parte a întâlnirii. E o tensiune mare, nejustificată, în rândul echipei. E clar că trebuie să ne revenim. De doi ani și jumătate nu am mai pierdut un meci pe teren propriu. Sper că băieții să își revină, să joace fotbal. Nu e normal să pierdem aiurea puncte!”, a declarat Marin Stanca, oficialul clubului Oltețul Alunu.