Oltețul Alunu – superprestație, în amicalul cu FCPO. “Vom face și alte transferuri importante!”
Oltețul Alunu nu vrea să piardă trenul sezonul acesta și deja a început să construiască pentru a avea cât o evoluție cât mai bună în Liga a IV-a. În ultimul meci amical, echipa din localitatea condusă de primarul Cristian Birăruți a fost învinsă cu scorul de 4-2, de una dintre cele mai puternice participante din Vâlcea, FC Păușești-Otăsău. “Am primit golul de 4-2 în ultimul minut. Ne-a lipsit cel mai important jucător al nostru, fostul divizionar Marian Pleașcă, dar și Ionuț Vlaicu, Elvis Dobroiu și nu numai. Este un rezultat care ne dă încredere. Urmează să mai facem câteva transferuri, după ce i-am adus pe Marian Pleașcă și Gabriel Herăscu. Vrem să demonstrăm că putem mult mai mult”, a declarat Nicolae Birăruț, reprezentantul clubului Oltețul Alunu.