Diverse

Oltul Dăești se menține, de ani buni, în primele locuri

422Vizualizari

Oltul Dăești a bătut cu 2-1, în deplasare, la Rapid Stoenești. De ani buni, Cristi Ciobanu și colegii săi reușesc să fie în primele locuri în clasament. “Am întâlnit o adversară destul de incomodă. Adversarii au dat golul din penalti, iar noi am avut ocazii multe, în ambele repriză. Sorin Tololoancă a înscris ambele goluri pentru noi. Suntem pe locul 3 în clasament, la 3 puncte de primul loc, dar avem un joc mai puțin disputat. An de an, reușim să fim în top. Au mai venit doi băieți buni alături de noi, amândoi din Dăești. Etapa următoare, avem meci acasă, cu Popești. Nu avem nicio înfrângere până acum. Stăm bine!, a declarat Cristi Ciobanu care, sezonul acesta, a înscris de patru ori pentru Oltul Dăești.