Diverse

Oltul Drăgoești a învins la Voicești, cu două eurogoluri! Ciuculan și Uță au marcat de la 30 de metri, la vinclu!

678Vizualizari

Oltul Drăgoești s-a impus cu scorul de 2-1, în partida disputată în deplasare, la Viitorul Voicești. Echipa-gazdă a deschis scorul, dar Adrian Ciuculan a reușit să egaleze, printr-un gol de generic, la vinclu, de la 30 de metri. „La 10-15 minute de la începutul celei de-a doua reprize, am rămas în 10 oameni. Alexa a luat al doilea galben. De asemenea, la scorul de 1-1, am ratat și penalti. Alex Uță a avut ocazii de ne-a exasperat pe toți, de trei ori singur cu portarul advers. El a dat şi golul de 2-1, pentru noi, din lovitură de la 30 de metri, prin minutul 68. Am zis, în prima repriză că, dacă luăm 3 puncte, e minune! Voicești e o echipă bună, dar nu rezistă mai mult de o repriză. Noi am jucat în 10 și nu ne-a putut bate. Nici măcar nu a mai avut nici ocazii la poarta noastră. Am câștigat, iar asta e cel mai important„, a declarat Dorinel Bălău, sponsor la Oltul Drăgoești.