marți, ianuarie 14, 2025
Fotbal

Oltul Drăgoești a rămas pe primul loc, după un meci nebun, la Lăpușata. Gol de 3 puncte, în minutul 90!

1.48KVizualizari

Oltul Drăgoești se menține pe primul loc în clasamentul Ligii a V-a, după ce a învins, in extremis, pe FC Lăpușata și s-a distanțat de principala adversară la titlu, Oltul Ionești, care a remizat 2-2, la Comerțul Roești. Lidera campionatului a fost condusă cu 1-0, încă din minutul 10. A egalat în minutul 60, prin Alexandru Uță, după care Daniel Ghica a făcut 2-1. Meciul părea să fie în favoarea celor de la Drăgoești, dar adversarii au reușit să puncteze pentru 2-2. “În minutul 90, Costi Enescu a marcat pentru 3-2 și ne-a adus 3 puncte mari în clasament. Eu aveam încredere că vom câștiga, pentru că am controlat jocul. Doar lipsa noastră de concentrare a făcut să nu tranșăm jocul mai devreme. Am avut 10 ocazii mari pe poartă. Adică, chiar am dominat… Ideea e că terenul a fost principalul nostru adversar. Calitatea suprafeței de joc a stadionului din Lăpușata nu e deloc OK, dacă vrei să îți pui în aplicare calitățile tehnice. Dar suntem pe locul 1, iar asta e tot ce contează”, a declarat Dorinel Bălău, sponsorul echipei Oltul Drăgoești.