Oltul Ionești a bătut în primele două amicale. Transferuri tari: Burtoi, Giuran, Hamdi și alții cu experiență
Oltul Ionești a disputat primul amical din acest an cu Topologul Galicea, reușind să se impună atunci cu scorul de 6-3. În cea de-a doua partidă, echipa antrenată de Alex Ciucă a făcut egal, 2-2, cu Oltul Drăgoești. Sunt două rezultate surprinzătoare, în condițiile în care Oltul Ionești a terminat turul pe antepenultimul loc în clasamentul Ligii a V-a, la doar două puncte de retrogradare. “Era clar că nu mai putea continua așa. Aveam doar 7 puncte în 15 etape, prin urmare, ne trebuiau întăriri. I-a adus alături de noi pe Alex Burtoi și Radu Giuran. A revenit și Alex Andronache (după o accidentare mai lungă). L-am adus și pe Hamdi Rahali (foto-stânga), de origine tunisian, soțul handbalistei Asma Elghaoui, de la SCM Rm. Vâlcea. Ultima dată, acesta a fost la Pietrari. De asemenea, ne-am mai înțeles cu Radu Râureanu (a jucat la Măglași și Voicești) și Radu Giuran (de la Pietrari). Aveam nevoie de transferuri. Am plâns în tot turul de campionat. Nou-veniții vor acoperi toate posturile deficitare. Au plecat doar 4 jucători… Hamdi e mijlocaș central, are viziune, vine la primire, recuperează. Chiar mi-a plăcut cum se mișcă! Duminică, vom avea alt amical cu Orlești II”, a detaliat Alex Ciucă, antrenor la Oltul Ionești.