sâmbătă, martie 15, 2025
Diverse

Oltul Ionești a făcut SHOW: 9-0, cu Sălătrucel. A urcat pe primul loc și e la 5 meciuri de titlul de campioană 🥇🥇🥇

1.21KVizualizari

Oltul Ionești a spectacol pe teren propriu, cu Alutus Sălătrucel, pe care a învins-o cu scorul de 9-0. Fernando Marinescu (2), Ștefan Stănculescu (din penalti), Alex Ucă, Emil Zaharioiu, Robert Ancuța, Alex Burtoi, Gabi Dincă și Cosmin Tudor – de la 25 de metri, sub transversală, au marcat pentru echipa antrenată de Iulică Dincă. Oltul Ionești a urcat pe primul loc după etapa trecută, iar bucuria a fost uriașă. Este pentru a doua oară sezonul acesta când urcă pe locul I, după ce Oltul Drăgoești a stat 6 luni în fruntea clasamentului. “Ne-am bucurat la o masă, dar trebuie să ne concentrăm pentru următoarele jocuri. Le-am spus că trebuie să tratăm meciurile următoare cu maximă seriozitate. Îi felicit și pe cei de la Alutus Sălătrucel, pentru că au jucat fără durități sau trageri de timp. Din acest sezon, mai sunt cinci etape. Duminică, 14 mai, vom juca la Mihăești. Titlul încă nu este jucat, dar acum, suntem la mâna noastră. Doar de noi depinde să luăm titlul, nu de adversari. Dacă gestionăm bine cele cinci jocuri, suntem campioni. Adică, ceea ce ne-am dorit! Ce poate fi mai frumos?! Mulțumim domnilor Ion Ciucă și Florin Telejman, pentru condițiile pe care ni le oferă la stadion, și domnului primar Constantin Neagoie, pentru tot sprijinul financiar pe care ni-l asigură”, a declarat Iulică Dincă, antrenor la Oltul Ionești.