Oltul Ionești – FC Băbeni, sâmbătă, de la ora 11.00
FC Băbeni a pierdut cu scorul de 2-0 partida amicală disputată cu Sparta Rm. Vâlcea, echipă care va avea prima șansă la câștigarea titlului județean, în sezonul următor. Răzvan Milosteanu a precizat că a urmărit să ruleze și cei trei juniori pe care i-a transferat de curând. “A fost un meci OK, cu o pregătire bună. Sparta va lupta pentru titlul județean. În ceea ce privește noutățile, nu avem deocamdată niciun transfer. E aceeași echipă, cu 3 copii noi de la juniori, care au jucat câte o repriză până acum. Este vorba de David Vlad, adus de la SCM Rm. Vâlcea și de Dicu și Bălașa – de la centrul din Băbeni. Sunt mulțumit de evoluția lor, mai ales că au 15-16 ani. Sâmbătă, vom avea un nou amical, cu Oltul Ionești, în deplasare. Mi-aș dori să aduc jucători, dar rămâne de văzut dacă voi reuși. Nu a plecat nimeni, iar asta e cel mai important”, a precizat Răzvan Milosteanu.