luni, septembrie 9, 2024
Fotbal Județean

În meciul cu FCPO, Olympic Rm. Vâlcea a marcat golul de 1-1 din… Norvegia

1.21KVizualizari
Olympic Rm. Vâlcea a reușit un rezultat mare, 1-1, pe teren propriu, cu FC Păușești-Otăsău, una dintre cele mai puternice echipe din Liga a IV-a. După ce a fost condusă cu 1-0, trupa antrenată de Dan Bărbuț a reușit să egaleze în ultimele minute de joc, prin jucătorul Odin Kristian Lokkeberg (FOTO), de origine norvegiană, elev la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân.
„Am avut opt juniori Under 19 pe teren. Odin a marcat din lovitură liberă, de la 20 de metri, în ultimele minute de joc. Ideea e că, la 0-0, am mai avut 3-4 ocazii mari de a marca, în situație de singur cu portarul. Deci, dacă ne raportăm la vârsta jucătorilor noștri, e chiar foarte bine. Vrem să avem rezultate cât mai bune, dar şi să promovăm cât mai mulți copii”, a precizat Dan Bărbuț, antrenor la Olympic Rm. Vâlcea.