Oprișor amenajează un parc fotovoltaic la Oteșani
Mai multe investiții continuă, în această perioadă, la Oteșani. Astfel, potrivit primarul Nicolae Oprișor, este vorba de modernizarea și eficientizarea energetică a sediului primăriei, pentru care s-a obținut finanțare europeană, pe PNRR. “Aici, va fi refăcut acoperișul, se va schimba toată tâmplăria, se va înlocui parchetul, se va izola toată clădirea, vor fi adus pompe de căldură, care vor funcționa pe panouri solare. Vom accesa fonduri pe PNRR și pentru amenajarea unui parc cu panouri fotovoltaice, astfel încât să devenim independenți în ceea ce privește energia electrică la iluminatul stradal, rețelele de apă și canalizare și clădirile publice. Adică, să facem economii de câteva sute de mii lei pe an. Avem deja un teren în satul Cârstănești, la vechiul IAS. Acolo, există rețele de joasă și medie tensiune, deci, condiții propice să facem această investiție. De curând, am mai depus un proiect, pe PNDR, în valoare de 1 milion euro, pentru asfaltarea unor drumuri locale. Sunt convins că vom obține un punctaj, ca să primim banii necesari”, a explicat primarul din Oteșani, Mircea Oprișor.