• probabil că şi SCM Rm. Vâlcea s-ar fi aflat printre echipele care n-ar fi putut ajunge în elită, dacă le-ar fi învins la finele sezonului trecut pe AFC Câmpulung sau CSM Focşani
Liga a II-a a pornit la drum la începutul lunii august, pentru prima oară cu 22 de echipe la start. Potrivit anunţului FRF, în prezent, opt dintre acestea nu au dreptul de a promova în Superligă, din cauză că nu îndeplinesc criteriul de asociere cu un investitor privat, care e obligatoriu pentru obţinerea licenţei. În ordinea locurilor ocupate în sezonul precedent, ar fi vorba de Corvinul Hunedoara, CSC Şelimbăr, Steaua Bucureşti, CSM Slatina şi CSC Dumbrăviţa, alte trei fiind nou-promovate: CS Afumaţi, Unirea Ungheni şi CSM Focşani. Dacă le-ar fi învins la finele sezonului precedent pe AFC Câmpulung Muscel sau CSM Focşani, probabil că şi SCM Rm. Vâlcea s-ar fi aflat pe această listă, pentru că este greu de crezut că oficialii din Zăvoi ar fi găsit „peste noapte” un investitor privat dispus să se asocieze cu Primăria Râmnicului.
În cazul a şapte dintre formaţiile amintite, nu se mai poate face nimic în privinţa obţinerii licenţei, aşa că singurul obiectiv pentru care se vor lupta fiind acela de a nu… retrograda în ultimul eşalon naţional. În schimb, Corvinul Hunedoara a rezolvat între timp această problemă şi va avea dreptul de a promova în Superligă vara viitoare, dar încă nu a depus documentaţia la FRF pentru schimbarea formei juridice. Motivul e acela că deţinătoarea Cupei României participă în această perioadă în preliminariile cupelor europene şi şi-ar pierde licenţa de la UEFA dacă şi-ar schimba statutul pe durata competiţiilor. Tocmai de aceea, preşedintele Federaţiei, Răzvan Burleanu, a oferit Corvinului o perioadă de graţie, fiind de acord ca echipa hunedoareană să-şi amâne partidele din primele două runde ale Ligii a II-a. Ulterior, după ce trupa antrenată de Florin Maxim va fi eliminată din UEFA Conference League, oficialii vor putea să depună la FRF dosarul pentru a putea promova în Superligă.
După o pauză de o lună, și echipele din Liga a III-a au început să-și reia pregătirile pentru cea de-a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe