Primarul Bogdan Ștefan și-a propus să acceseze fonduri europene pentru amenajarea unui centru medical de performanță în orașul Băbeni, mai exact, în fosta clădire a poștei. Social-democratul a anunțat că a achiziționat deja o ambulanță, printr-un proiect european depus pe Asociația Oltul Mijlociu. „Vrem să facem acest punct medical în zona centrală. Fosta clădire a Poștei este una dintre variantele noastre. Anul acesta, cu fonduri din bugetul propriu, vrem să asfaltăm strada Dragoș Vrânceanu, până la legătura cu Calea lui Traian. Tot cu finanțare proprie, până la sfârșitul anului, vom finaliza și lucrările de modernizare a străzilor Unirii-Uzinei și Ungureni-Români. La ora actuală, stadiul investiției este de 50 la sută. Am încercat să facem economii cât mai mari, astfel încât să rezolvăm cele mai importante probleme de infrastructură rutieră. Bineînțeles, avem încredere că vom obține finanțare și pe Programul Național «Anghel Saligny», unde am depus un proiect amplu, pentru asfaltarea a 15 kilometri. Este vorba, mai precis, de 59 de străzi. De asemenea, sperăm că, anul acesta, Consiliul Județean Vâlcea va reuși să asfalteze și Strada Petrolului, care face legătura cu localitatea învecinată, Frâncești”, a explicat primarul PSD al orașului Băbeni, Bogdan Ștefan.
Vineri, 4 septembrie, în Râmnicu Vâlcea a fost inaugurată noua parcare din zona Nord, situată lângă Spitalul Județean de Urgență....
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe