Diverse

Orlești a bătut în deplasare, la Bălcești. S-a lăsat însă urât! Merișanu a lovit un arbitru și ar putea fi exclus din fotbal!

1.82KVizualizari

ASC Orlești II s-a impus la limită, în deplasare, la Oltețul Bălcești – echipă care nu mai fusese învinsă pe teren propriu de foarte mult timp. Gabriel Mirescu și colegii săi s-au mobilizat la maxim pentru a obține acest succes și vor termina turul pe locul 3 în clasamentul Seriei Sud a Ligii a VI-a. Ne-a ieșit totul! Am marcat prin Gabriel Mirescu și Marius Iepure, în minutele 20 și, respectiv, 65. A fost un joc greu, pe un teren mare, cu ambiții uriașe și injurii. Adversarii au luat cartonaș roșu în prima repriză, pentru un fault în calitate de ultim apărător. În repriza a doua, am mai ratat trei ocazii mari. Una peste alta, am terminat bine, pe locul 3, la 5 puncte de locul 2. Din păcate, Viorel Merișanu l-a lovit pe unul dintre arbitrii tușieri. S-a supărat că acel asistent ridicase fanionul la două ofsaiduri, dar acestea au corect acordate. Suntem singura echipă care a bătut în acest campionat pe terenul celor de la Oltețu Bălcești. Ei mai pierduseră de vreo 2-3 ani acasă, din ceea ce am înțeles”, a explicat conducerea clubului ACS Orlești II.

Potrivit surselor noastre, Merișanu l-ar fi lovit cu pumnul și genunchii pe arbitrul asistent. El riscă să fie exclus definitiv în fotbal, mai ales că nu se află la prima sa abatere.