Diverse

Orlești a câștigat derbiul prieteniei, cu Drăgoești. O așteaptă marele derbi, cu Șirineasa

623Vizualizari

În sâmbăta Paștelui, ACS Orlești a reușit să se impună clar în partida cu Oltul Drăgoești, care a fost un fel de derbi al prietenilor, mai ales că jucătorii celor două echipe de cunosc foarte bine. Bogdan Tudor, oficialul viceliderei Ligii a V-a, a precizat că pe el și colegii săi îi așteaptă marea confruntare, cu lidera competiției Viitorul Șirineasa. Așa cum se știe deja, cu Oltul Drăgoești a fost un derbi al prieteniilor, dar care, bineînțeles, s-a jucat pe bune. Am avut 2-0, la pauză, prin golurile marcate de Cristi Manea și Cristi Predulate. În repriza secundă, am făcut 4 schimbări. Am primit gol de 2-1, dintr-un penalti marcate de Alex Oprea. Bogdan Avram a adus avantajul pentru noi la 3-1, iar Costinel Vlad a stabilit rezultatul final: 4-1. A fost un joc bun al ambelor echipe. Spre surprinderea mea, au fost foarte mulți bărbați la meci, în calitate de spectatori. Au vrut, probabil, să scape de cratiță, ca să spun așa, în glumă. Le mulțumim pentru susținere! Felicit jucătorii mei pentru atitudinea din teren. Mulțumim domnului primar Constantin Cârstina pentru că a fost alături de noi și de susține mereu. Duminică, ne așteaptă derbiul cu Viitorul Șirineasa, pe care îl vom juca în deplasare. Vom întâlni cea mai bună echipă din Liga a V-a. E clar că Șirineasa pleacă cu prima șansă, în primul rând, pentru că joacă acasă, dar și noi mergem acolo să facem un joc frumos și curat. Partida cu Șirineasa va una dintre cele opt finale pe care le mai avem de disputat anul acesta. Nu există meci ușor în Liga a V-a, iar asta pentru că mai toate echipele au loturi bune”, a precizat Bogdan Tudor, oficialul clubului ACS Orlești.