„OuR Vision!” Râmnicu Vâlcea pregătește în cele mai mici detalii candidatura pentru titlul de Capitala Tineretului din România în 2028
226Vizualizari
Așa cum am mai anunțat, Râmnicu Vâlcea a avansat în etapa a doua a competiției pentru a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Alături de municipiul de la poalele Capelei s-au mai calificat în această fază localitățile Bistrița, Brașov, București – Sector 1, Deva, Mediaș, Râmnicu Sărat, Satu Mare, Suceava și Târgu Neamț. Zilele trecute, reprezentanții Primăriei Râmnicului și cei ai Youth Hub au organizat o întâlnire de lucru, scopul fiind acela de a construi o candidatură cât mai bună pentru titlul de Capitala Tineretului. Fără îndoială, inițiatorii proiectului îi așteaptă alături de ei și alți tineri dispuși să contribuie cu idei inedite pentru ca Râmnicu Vâlcea să câștige competiția.
„Râmnicu Vâlcea pentru Capitala Tineretului din România 2028 – continuăm să construim candidatura! Am avut o nouă întâlnire de lucru dedicată Etapei a II-a, în care am lucrat împreună la formularul de candidatură, am pus cap la cap idei, direcții, propuneri și am început să conturăm tot mai clar viziunea pentru 2028. Și da, avem și un nume: ouR Vision. Pentru că vorbim despre viziunea noastră pentru Râmnicu Vâlcea – una construită cu tineri, ONG-uri, autorități și oameni care vor să contribuie. Pornim de la ceea ce ne-au spus tinerii, de la nevoile identificate în comunitate și de la întrebarea care ne ghidează mai departe: cum vrem să arate Râmnicu Vâlcea pentru tineri în 2028 și după? Mai avem mult de lucru, dar candidatura începe să capete formă cu fiecare întâlnire, fiecare idee și fiecare voce care se alătură procesului. ouR Vision nu este doar despre 2028. Este despre ce putem începe să construim de acum pentru tinerii din Râmnicu Vâlcea”, a fost mesajul transmis pe Facebook de reprezentanții Youth Hub și ai Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.





