vineri, iunie 5, 2020
Administrație

Până în decembrie, toţi locuitorii din comuna Milcoiu vor avea apă la robinet

103Vizualizari

Primarul Daniel Muşat a introdus reţeaua de canalizare în aproape toată localitatea Milcoiu, urmând ca, în perioada următoare, să fie realizate racordurile la instituţiile publice şi, bineînţeles, la gospodăriile care vor solicita această utilitate. Până la sfârşitul anului, alesul PNL va finaliza şi reţeaua de alimentare cu apă. La ora actuală, doar câteva case din satul Şurlicaru nu beneficiază încă de această utilitate. „Am reuşit, cu bani europeni, accesaţi printr-un grup de acţiune locală, să achiziţionăm şi un buldoexcavator performant, cu care, pe viitor, vom rezolva mult mai uşor problemele apăture la drumuri. Utilajul a costat aproximativ 300 de mii lei. Nu am renunţat nici la visul meu de a amenaja o bază sportivă modernă, pentru generaţia tânără din localitate. Am depus proiectul la Compania Naţională de Investiţii şi, din informaţiile pe care le am, ar exista fonduri şi pentru astfel de proiecte”, a spus primarul PNL al comunei Milcoiu, Daniel Muşat.