Fotbal Național

Până pe 15 iulie, Federația trebuie să anunțe componența seriilor în Liga a III-a

1.63KVizualizari
Oficialii clubului Minerul Costești sunt încrezători în șansele de a juca și din sezonul viitor în Liga a III-a. Până acum, cel puțin cinci jucători și-au exprimat intenția de a se transfera la alte echipe, nemulțumiți de restanțele salariale. „Nu ținem pe nimeni cu forța la echipă. Vin unii, pleacă alții! Așa e în fotbal! Dacă mă întrebați, cred sincer că avem șanse la Liga a III-a. Bineînțeles, așteptăm răspunsul oficial din partea Federației, pe care îl vom primi, cel mai probabil, la jumătatea acestei luni. Până la începerea campionatului, 27-28 august, vom avea destul timp la dispoziție să pregătim lotul, să facem transferurile de care am avea nevoie și să jucăm și amicalele pe care ni le dorim”, a explicat Marius Vlădoi, antrenor-jucător la Minerul Costești.
În această perioadă, oficialii FRF lucrează la alcătuirea seriilor Ligii a III-a pentru viitorul sezon competițional. Acestea vor fi anunțate până pe 15 iulie, atunci când Minerul Costești va ști dacă i se va oferi în continuare șansa de a evolua la nivel național sau se va întoarce la județ.