joi, septembrie 12, 2024
Handbal

Paris ’92 are prima şansă la calificare în turul 3 al Ligii Europene şi o va înfrunta pe SCM Rm. Vâlcea în noiembrie

1.24KVizualizari
Dintre Super Amara Bera Bera şi Paris 92, formaţia franceză are cele mai mari şanse să fie adversara echipei SCM Rm. Vâlcea, în turul 3 preliminar din Liga Europeană. Iar asta graţie jucătoarelor mult mai bune din lot şi a diferenţei nete de valoare dintre campionatul intern din Hexagon şi cel iberic.
Gruparea din Paris a fost înfiinţată în 1999 şi fost de patru ori vicecampioană în Franţa, în anii 2012, 2014, 2015 şi 2017. De-a lungul existenţei sale, clubul de pe Sena a mai purtat alte două denumiri: Issy-les-Moulineaux Handball (între 1999 şi 2009) şi Issy Paris Hand (2009-2018). Aşadar, numele actual, Paris ’92, datează din 2018.

Pe 10 februarie, pariziciencele au trecut cu 23-20 de Brest Bretagne, spaima Vâlcii în Liga Campionilor

În ultima ediţie a campionatului din Hexagon, posibila viitoare adversară a SCM-ului a terminat pe locul 6 în Franţa, dar asta din cauza unui parcurs foarte slab în play-off. În sezonul regulat (care s-a jucat doar tur, 13 etape), Paris 92 a terminat pe locul 4 (din 14 echipe), după ce a învins-o pe teren propriu inclusiv pe Brest Bretagne (cu 23-20), pe 10 februarie 2021, viitoarea finalistă a Ligii Campionilor, în faţa căreia SCM Rm. Vâlcea nu a emis nicio pretenţie în competiţia supremă din Europa. Pariziencele au încheiat cu 30 de puncte în cont, la doar o „lungime” în spatele echipei Les Neptunes de Nantes (care a triumfat în Liga Europeană) şi la şapte de Brest Bretagne şi Metz Handball (care şi-au împărţit primele două locuri în ierarhie).
În play-off, primele opt clasate s-au înfruntat din nou, pentru încă şapte etape, iar Paris 92 a picat pe poziţia a şasea, în condiţiile în care a mai obţinut doar două victorii şi cinci înfrângeri. Ulterior, formaţia din capitala Franţei a pierdut şi meciul de clasament (pentru locurile 5-6), cu Les Neptunes de Nantes, după o înfrângere cu 27-21 pe teren propriu (!!!) şi o victorie cu 25-21 în deplasare, în manşa retur.

Ex-bucureşteanca Gnonsiane Niombla (inter stânga, 31 de ani), cel mai sonor transfer din vară

Paris 92 este pregătită de Yacine Messaoudi, un antrenor tânăr, care va împlini 40 de ani pe 16 septembrie. Cel mai important transfer din această vară al echipei din Hexagon este Gnonsiane Niombla (inter stânga, 31 de ani), adusă din Ungaria, de la Siofok KC, care a evoluat şi în România la un moment dat, la CSM Bucureşti (în perioada 2016-2018). Alte două jucătoare importante pe care Paris 92 le-a legitimat recent sunt spanioloaica Lara Gonzalez Ortega (inter stânga, 29 de ani) – de la Besancon (care a participat cu naționala iberică şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo) şi franţuzoaicele Marie-Helene Sajka (inter dreapta, 24 de ani) – de la Metz Handball şi Namizata-Nami Fofana (extremă dreapta, 21 de ani) – de la Brest Bretagne.
Paris 92 are la dispoziţie două săli de sport în care îşi desfăşoară meciurile de pe teren propriu. Arena Palais des Sports Robert Charpentier se află în oraşul Issy-les-Moulineaux (o suburbie a Parisului) şi are o capacitate de 1500 de locuri. Cea de-a doua, Stade Pierre de Coubertin, se află situată în Boulogne Billancourt (o altă suburbie a capitalei Franţei) şi are 4200 de locuri, fiind folosită probabil pentru partidele mai importante.
Altfel, de menţionat mai este faptul că, între 2017 şi 2019, la posibila viitoare adversară a SCM-ului a jucat şi Crina Pintea, înainte ca românca să prinde o jumătate de sezon de aur la Audi ETO Gyor, cu care a câştigat şi Liga Campionilor, în ediţia 2018-2019. În plus, de-a lungul timpului, Paris 92 a mai avut şi alte handbaliste celebre în lot, printre care s-a numărat, de exemplu, norvegianca Stine Bredal Oftedal (între 2013 şi 2017), una dintre liderele actuale ale echipei Audi ETO Gyor.