Prin victoria obținută în fața României (cu 34-29), Ungaria și-a asigurat practic calificarea în sferturile Campionatului Mondial, pentru că nu mai poate pierde locul 2 în Grupa I din Main Round. Maghiarele se vor bate mai departe cu Danemarca pentru prima poziție a clasamentului, meciul direct dintre cele două fiind programat duminică, 7 decembrie, de la ora 21.30. În schimb, tricolorele vor lupta să încheie grupa pe treapta a treia în grupă, ceea ce ar însemna o clasare conformă cu obiectivul stabilit de FRH: locurile 9-12 în ierarhia generală a competiției.
În următoarea partidă de la Mondial, care va avea loc vineri, 5 decembrie, de la ora 16.30, tot la Rotterdam, România va înfrunta Senegalul, cea mai slabă echipă din Grupa I din Main Round. În aceste condiții, e evident că nu se va pune problema învingătoarei, tricolorele fiind favorite, ci doar a diferenței de scor de la final. Cu siguranță, elevele lui Ovidiu Mihăilă vor juca meciul cu naționala din Africa și cu gândul la duelul cu Elveția (de duminică, 7 decembrie, ora 19.00), decisiv pentru stabilirea echipei care va încheia grupa pe locul 3.
SCM Rm. Vâlcea a marcat de 50 de ori la CSM Tg. Mureș, în turul 1 al Cupei României. Din...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe