Fotbal Județean

Partida dintre Mihăești și Sălătrucel a avut trei reprize. Ultima, cea mai tare: cu oaie la rotisor! : ))

1.25KVizualizari

AS Mihăești a câștigat cu scorul de 4-2 partida de pe teren propriu, cu Alutus Sălătrucel. Echipa din localitatea condusă de primarul Constantin Bărzăgeanu a marcat prin Răzvan Pestrea, Lucian Briceag, Laurențiu Popescu și Adrian Glăvan.

“Ne-am mișcat foarte bine. A fost pentru prima dată când am primit goluri pe teren propriu. În cea de-a doua repriză, am mai avut numeroase ocazii de a mai marca. Asta în condițiile în care ne-au lipsit jucători importanți, precum Marinel Mazilu, portarul Adi Bălan, Costin Mitrache și Daniel Mojoiu. La noi, știți cum e: fiecare meci durează trei reprize. Primele două pe teren, iar ultima în afara lui. Așa a fost și de această dată, când ne-a așteptat o oaie la rotisor. Ne-am obișnuit cu atmosfera aceasta. Fotbalul e pasiunea noastră, iar distracția de pe urmă e la fel de așteptată”, a declarat Lucian Briceag, unul dintre marcatorii din ultimul meci al echipei AS Mihăești.